de Mihaela Iulia Baciu
am avut un coleg
îl chema mincă
pe mine dincă
era un nume care aproape de fiecare dată când era rostit se mula peste al meu
la tablă eram întotdeauna amândoi
amândoi răspundeam la chemare prezent
într-o zi
la revoluţie
eu plecasem cu strigătul
veniţi cu noi ţara are nevoie de voi
trimis de mama să cumpăr un bec
mă ştergeam de trup cu alte trupuri strivite de tancuri
colegul meu a ieşit în faţa blocului
eu mă ascunsesem sub un fiat
colegul meu privea cerul
pe desupra mea ţiuiau razant gloanţele
colegul meu a fost împuşcat în inimă
pentru prima dată revoluţia ne chemase la apel şi ca de obicei nu rostise bine numele
eu nu eram cu el
eu nu mai sunt dincă
colegul meu a coborât în mormânt la cimitirul eroilor
revoluţiei
şi numai crucea lui mai poartă numele
mincă
unii ar putea spune că nu e drept
să fie numit erou
eu spun că el este erou-victimă
era copil
juca fotbal
chinuia o mâţă pe scara blocului
ar fi vrut să devină preot
familia lui a fost premiată cu un televizor
la schimb pentru moarte
în aceeaşi zi la aceeaşi oră la câţiva zeci de metri un profesor universitar de la politehnică murea împuşcat în inimă
se ducea să cumpere pâine
soldaţii strigau la umbrele de pe blocuri
nu mai trageţi fraţilor
suntem fraţi
trierea eroilor
numele eroilor copii şi al profesorului dau bine
pe cruci reclama revoluţiei în direct
* cele relatate sunt reale, crucea colegului meu e la cimitirul Eroilor Revoluţiei, profesorul universitar era vecin de apartament cu mine, eu exist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu