de Mihaela Iulia Baciu
ca să te mâzgăleşti pe obraz
cu un pix e simplu
trebuie să învârţi o şuviţă de păr pe pix
apoi să o tragi de vârf
după câteva piruete în aer
vârful pixului va trece fulgurant
peste pielea obrazului tău
mai rămâne doar să te priveşti în oglindă
să citeşti ce ai scris
sau şi mai simplu
îţi scoţi un ochi
şi-l amplasezi în vârful nasului
printre celelalte oglinzi montate asimetric
cu tine
eşti tu
dar ai sculptat in obraz
hieroglife încă nedescifrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu