de Marian Baciu
Spintec grăuntele din murul tău central
Trenul apare mă urc pun mâna la tâmplă şi salut
intrarea ta în mine Mă zvârcolesc degeaba mă întreb
te întrebi ca prostu’ Întreb de aripile dezlipite din
buzunar
Şi ce spune
Ce-mi răspunde
N-are importanţă . Dacă tot leagă umeri de urechile ei
de boabe de fasole păi să nu-i spui că e bleagă
Zâmbetul foii A umbrei tale pe masă A umbrei mele
peste carnea ta
A oaselor tale pe farfuria sânilor mei
Şi ţipa pisica în balcon Se simte ameninţată de un porumbel voiajor
că îi aduce vestea despre motanul său iubit
de la subsolul munţilor de la 83 km. Distanţă de la locul faptei
Şi pisica mă zgârie Sânge pe scaun ,pe pat, pe masă
Aplec capul. Vântul se dă la o parte din cauza părului
Din suflul-respiraţia ta mă întind te întinzi ştergi rana-copil
scuipi părul – vârstă aşterni o bazaconie pe spatele meu
Un vers Da un vers alb Nu cu rimă Prostule taci
Un vers zgâriat – scris cu unghia de la degetele tale- mâini- picioare
mă încântă mă adoarme
Somnambul te gâdil în spatele genunchiului - pătrunjel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu